Timpul...
Incep din nou cum mi-am dorit,
Intr-un sfarsit,
Caci tot ce-am avut si am simtit,
De mine-au fugit...
Te-am intalnit, doar bine-am facut,
Si te-am placut,
Tare am vrut, tu nu m-ai crezut,
Un an m-a durut...
Pasesc acum pe-o poteca de sine,
Printre ruine,
Desi ma tem de timpul ce vine,
Bolnav de tine...
Am fost tot timpul copil ordinar,
Prieten amar,
Mi-as fi dorit sa fii un hoinar,
Vis imaginar...
Dar tie nu-ti este deloc rusine,
Poate poimaine,
Nu stii sa plangi printre suspine,
La fel ca mine...
Si ma intreb de va fi vreodata,
Vreodata, o fata,
Pana si luna, ce ziua ma cearta,
Nu e vinovata...
Deci iata...
...cum ma lovesc mereu de-aceeasi soarta,
de-o usa-ncuiata.
foarte frumoasa poezia....stare de reverie, de nostalgie...imi place
RăspundețiȘtergereFiecare poezie este pentru mine o incercare,o regasire...prin aceste stari, eu am trecut, si nu as vrea sa mai trec vreodata, insa...
RăspundețiȘtergereImi plac mult poeziile tale! Minunate!
RăspundețiȘtergereMa bucur sa aud asta:">...Iti multumesc! :-<
Ștergere