Un poet...
Statea si se gandea, la clipele trecute,
Caci toate erau triste, caci ele erau multe,
Insa le socotea, chiar de erau pierdute.
Si-a regretat...
Dar simte...
Il doare, caci vede tot din lumile eterne,
Se bate cu privirea, o-mpinge cu putere,
Caci tot in fata lui, pana si aerul, se cerne.
Si n-a uitat...
Imi spune...
"Sunt triste, prea triste, momentele, si-ncet..."
Soptea, si inima ranita a bietului poet,
Caci nu stia sa bata, speranta, doar regret.
Si l-au schimbat...
Dar isi dorea...
"Ea ca sa ma vada, sa stie cum traiesc..."
Dar il vedeam doar eu, si-acum chiar imi doresc,
Sa fiu in locul lui, deloc sa nu zambesc.
Si-a suferit...
Si nu stia...
Eram chiar langa el, si se facea escroc,
Spunea ca nu gaseste, iubire reciproc,
"Adesea n-am in viata, nici soare, nici noroc..."
Si-a disparut...
si l-am pierdut...
Insa pe mine-atunci, discret,
Chiar ma inconjura incet,
o suferinta de poet...
Da, in sfarsit...am avut cateva probleme, si cu scoala, si cu internetul, si nu am fost la fel de omniprezent, dar am revenit:). In legatura cu poezia ta, ca de obicei, reusesti sa surprinzi de fiecare data, felicitari, chiar mi-a placut!:D
În sfârșit, poetule!
RăspundețiȘtergereMă temeam că te-ai pierdut :)
Dă un ochi peste ultima mea poezie, o să îți placă :)
Da, in sfarsit...am avut cateva probleme, si cu scoala, si cu internetul, si nu am fost la fel de omniprezent, dar am revenit:).
RăspundețiȘtergereIn legatura cu poezia ta, ca de obicei, reusesti sa surprinzi de fiecare data, felicitari, chiar mi-a placut!:D