A fost o zi, cand,
mergeam prin parc
printre frunze şi lacrimi...
Dar nu, stai...
de fapt acum
eu merg prin parc,
prin noroi si glod,
si totusi
e deja decembrie...
Dar continui sa sper,
ca data viitoare
voi veni aici,
si ma voi plimba
printre zapada si fulgii
care vor cadea
neincetat,
la fel ca srisu-mi.
Ma uit spre cer,
in sus privesc,
norii se scutura,
si nu stiu
de ce,
dar imediat ma parasesc...
si ma trimit voua
cu un gand
putin firesc....
l-am scris aici,
pe cer.
citeste-l invers...
Atunci,
o sa realizez ca de fapt,
ceilalti fulgi
pe care ii vreau
acum, langa mine,
si trebuiau sa fie deja aici,
sunt doar
niste straini,
care ma inseala.
Nu vreau,
si totusi
continua sa-mi para
o iluzie...
iar fulgul care
ma atinge acum,
l-am simtit si-aseara,
si-as vrea
sa-mi fie iara
un frate ca o sora...
sau cel putin sa-mi para.
Dar nu e el,
cel de care am nevoie...
si tot atunci,
mainile unui copil
ma cuprind,
si mor...
si nu esti tu.
Wow..frumos...
RăspundețiȘtergere:)
Ai de unde :)
Multumesc mult!>:D<
RăspundețiȘtergere;))