Trec zile...
Ploua, ploua,
Si lasa-n urma ei doar roua,
E ca iubirea ta cea noua,
Ce m-a taiat pe mine-n doua.
Cat am tinut la amandoua...!
La ea,
Si la iubirea ta cea noua.
M-ai aruncat, ca printre randuri,
Si m-ai lasat cu mii de ganduri.
E un motiv ce ma apasa,
Afara e trist, ca si-n casa...
Cum dupa ploaie e mereu,
Asa mi-a fost si mie, greu...
Azi, iata, iar un curcubeu,
Deasupra sufletului meu,
A lumii sufletului meu,
Am fost indragostit mereu...
Si simt cuvinte, cum ingheata,
Caci nu mai am ce sa mai scriu,
Mult as mai vrea sa te descriu,
Dar te-ai inchis, ca-ntr-un sicriu...
A picurat cate-o secunda,
Facand iubirea mea, profunda.
Inchis in camera rotunda,
N-a vrut la mine sa mai tinda,
Acea iubire, o legenda...
Si timpul trece,
Iar pentru mine trece inapoi,
Caci tot ce a fost intre noi,
Se rezuma la dorinte,
La minciuni, si la nevoi.
Eram doar noi: un separat intreg,
Mai este mult, pana o sa te-nteleg...
Regret acum doar un amar trecut,
Iti apartine...el de mult timp e mut.
Nu vreau, dar totul inca reprezinti,
Caci ma gandesc la tine, mai mult ca la sfinti.
Esti gandul infinit, la care reflectez,
Care m-a facut pe mine...sa creez.
Sunt doar cuvinte inflorite,
Ce se inghesuiesc rarite,
Dar le-am eliberat din minte...
Tu esti! Atata pot sa spun,
De te aveam, inca si-acum
eram imun...
